Sunday, January 28, 2007

Filmele vorbite pe la spate
-Raportul lunii-

Apocalypto, Borat, Children of Men, Deja Vu, Fearless

M-am asezat si eu la coada programului cu reducere, alaturi de baptistii, fotbalistii, divixofilii si partenerele lor sexuale care n-au rabdare la monitor si in cinema nici atat. Mi-a ajuns, de aici incolo merg la film de la 11 dimineatza. Pe toata durata lui Apocalypto filmului forfoteala a acoperit volumul dialogurilor, incat aveam impresia ca ma uit la un dvd cu comentariul echipei de filmare in loc de coloana sonore. Nu ca as sti mayasha, dar sa ma uit la un film mut in timp ce un work'n'travel imi explica in coasta cum sta de fapt treaba in America e un cosmar care ma baloneaza instantaneu. In fatza, o gagica cu pufoaica a vorbit la telefon mai bine de jumatate de ora, povestind cuiva scene din film: e un baiat frumusel, acu se bate cu orcii, acu il fugareste pantera, acu sta...adica se ascunde ca il cauta orcii sa-l omoare. Si lumea din sala radea la orice: radea cand murea unu, radea cand se rostogolea vreun cap retezat, radea cand unii o violau pe una. Stiu ca rasul prelungeste viatza, o fi felul romanilor de a compensa poluarea si pretzurile. Asta e, cititzi si cronica Dupa Gibson, potopu. Mi se pare interesant, desi perfect logic, ca filmele lui Gibson au ajuns sa fie nominalizate la categoria "film strain". Nu mi-a placut in schimb imaginea de documentar a filmului, a subminat tot caracterul istoric.


Pe de alta parte, tocmai stilul de documentar ridica mult farsa Borat. Singurul meu regret e ca vorbeste despre Kazahstan in loc sa amestece Romania. Asa nu s-ar mai fi suparat dambovitzenii ca i-a mintzit si ca de fapt documentarul nu era despre ei. Filmul se inmoaie in a doua jumatate cand trece de la documentar la o farsa gen Troma entertainment, cu dreptunghiul negru al cenzurii balanganindu-se peste penisul lui Borat, vizibil chiar si din spate. Oricum, la momentul respectiv radeam cu un ochi si plangeam cu altul caci pana la urma filmul asta e o tragedie. Altzii mi-au zis sa stau linistit, sa nu ma panichez, ca de fapt filmul face misto de americani ceea ce oricand binevenit. Dar tot am iesit cu o impresie nasoala ca americanii suntem noi, romanii care-am reusit sa fugim in America.


A fost si Children of Men, frumos. Divixofilii si-au exercitat si aici dreptul la opinie: ba ca ideea e furata din episodu Stargate de saptamana trecuta, ba ca nu e destul de SF, ba ca ar trebui sa fie altfel decat e normal sa fie, fiind vorba de o ecranizare. La Lord of the Rings au sarit arshi cand Liv Tyler a avut cateva replici in plus fatza de carte, acum se plang ca de ce nu e altfel decat cartea. Pai e altfel, in roman barbatzii erau cei sterili si nu femeile, de aici o serie de modificari in logica povestii si o atenuare a feminismului autoarei. Avem o mare problema cu ecranizarile: mi se plange lumea ca filmul Eragon e o dezamagire. Adica cum? In sensul ca filmul nu se ridica la inaltzimea cartzii? Ca Jackie Chan si Arnold nu au salvat filmul cum au facut cu ecranizarea la 80 de zile in jurul Pamantului? Aprind lanterna cunoasterii pentru ultima data, va rog sa va ashezatzi in cerc sa bata peste totzi: romanul lui P.D.James nu e SF, e o distopie feminista scrisa la batranetze de o baroneasa nascuta acu 90 de ani. E SF cam ca si Ferma animalelor. Pseudofuturismul antigadget in care se scalda tabloul social extrem de evergrey este una din marile calitatzi ale filmului. A doua este batalia bruta si seaca din final, filmata cu o singura camera haituita. In ce priveste deznodamantul, sa ne bucuram: Cuaron a pus capsunarii romani pe harta si i-a facut mai umani decat sunt. E drept ca n-a scos Oana Pellea un laser de sub pufoaica aia, aia ar fi fost o idee originala.


Pe Tony Scott, frate cu Ridley Scott, l-am bifat cu mediocrul dar antrenantul si coloratul Deja Vu. Filmul e o versiune austera a lui Minority Report si sufera tocmai din incercarea de a transpune un basm SF intr-o forma realista. Cum pana mea sa fii realist cand discutzi despre calatoria in timp? E ca in Batman Begins: cine e interesat de psihologia care sta in spatele deciziei de a te imbraca in liliac ca sa luptzi impotriva crimei urbane si delicventzei juvenile? Adica chiar exista acolo o psihologie care ar trebui sa ne ingandureze? Astea-s filme din care trebuie sa invatzam lectzii de viatza? Daca te imbraci in liliac sa nu iesi pe balcon ca rastorni ghivecele cu flori? Teoriile astea au inceput cand s-au apucat japonezii sa faca filme realiste cu fantome. Din fericire, desi Deja Vu are un scenariu care arata ca un cadru de bicicleta distrus, Denzel Washington e un foarte cool erou realist angajat la Alcool,Tutun si Arme caruia i se dezvaluie ca atunci cand nu dirijeaza circulatzia prezentului, politzistii pot sa priveasca in trecut la masinile care au trecut pe roshu. Ca sa nu se suspende credibilitatea, avem si 5 minute de lectzii de fizica plus ideea realista ca, pentru a calatori in timp, tre sa fii in chilotzi (ca sa scada masa). E misto urmarirea de masini in care Denzel sta cu un ochi pe shoseaua prezentului si cu alt ochi pe shoseaua trecutului, unde alearga masina urmarita.

Vazut si Fearless, marele film de arta cu Jet Li, cica biografic dupa viatza unui karatist impulsiv care a tras concluzia ca violentza nu ajuta la nimic. Povestea e tembela dar cafteala e beton mai ales ca surprinde un moment al occidentalizarii Chinei de acu 100 de ani, ocazie cu care Jet Li ajunge sa se bata in acelasi ring cu un spadasin francez, un sulitzash prusac, un samurai japonez si chiar un circar diform american, reusind sa le castige respektu la totzi. Filmul merge pe structura Rocky dar arata exotic. E macinat in sentimentalisme si onomatopee chinezesti care ma fac sa cred ca oamenii de-acolo sunt venitzi de pe alta planeta, altfel nu stiu de ce nu pot vorbi normal unul cu altul. Kikirikimiki, lalalala zice Jet Li de cate ori ciocneste un pahar de vin cu pretinii, apoi incepe sa rada.

1 comment:

Anonymous said...

apropo de Deja Vu, creca mai degraba realismul de care vorbeai se trage din ideea de postmodernism in general, decat dintr-un trend din interior. Si era cat se poate de previzibil (poate chiar oportun), la fel de previzibil ca si faptul ca in curand vom vedea "Cu Batman la psihiatru". Sau "Rambo in Afghanistan". De fapt ala creca ca a fost deja :)
A doua chestie e ca ma cam scarpin in creshtet si cad pe ganduri cand aud de "basm sf". Basmu sf ar fi atunci cand nu pui accent pe realismul unui film al carui punct forte ar trebui sa fie tocmai senzatzia de verosimil, fiind sf. In fine, n-am vazut filmul, poate ai vrut sa zici de treburi tehnice exagerate pentru nevoile scenariului.
Si in ultimu rand, vez ca linku pt Apocalypto nu merge, o fi siteul cazut...