Festivalul de film horror de la Biertan 2014

Iata ca s-a intamplat si a treia editzie a festivalului horror de la Biertan, cu trei zile imbuibate de filme, plus o zi mai relaxata de bun venit si una de bun ramas. Public cam putzin, treaba pe care o pun pe seama mutarii evenimentului in weekendul festivalului medieval de la Sighisoara (cu care nu te pui), dar si pe incapatzanarea presei si editurilor de orientare SFFH de la noi de a refuza sa "afle" ca festivalul exista.

Nemira a facut totusi primul pas, trimitzand doua superbe doamne cu o taraba si un premiu in cartzi acordat castigatorilor unui joc de explorare care ne-a trimis la cautat indicii pe coclaurile Biertanului pe parcursul a vreo 3 zile. Descurajat ca ramasesem in urma altor echipe, am inceput sa plantez indicii false, sa moara si capra vecinului, dar pana la urma cineva mai tenace tot a castigat. Oricum, o idee misto care sper sa se perpetueze. Alta chestie tematica a fost un joc de "evadare din buncăr" din soiul celor care au devenit populare in ultimul an pe la noi, plus traditzionalul sculptat in lebenitza. Or mai fi fost si altele, dar eu nu ma pot trezi la ore din alea cand ma culc la 5 dimineatza. Orishicum, partea de entertainment tematic in afara programului de filme a inceput sa se miste si sa fie, in sfarsit, tematic si nu de improvizatzie.

Partyurile au inceput si ele sa fie mai putzin generice si am avut parte chiar de un concert al sexoasei trupe Poetrip pe care bucurestenii probabil o stiu, dar noi restu muritorilor avem mai rar ocazia sa o vedem, dincolo de stalkuitul pe Facebook al vocalistei.

Au aparut si primele semne de revolta din partea intelectualitatzii biertaneze, sub forma afisului de mai jos. La anu probabil o sa avem calaretzi mascatzi navalind noaptea in camping, agitand prapori si dand foc corturilor. Dupa ce afishul a fost rupt, s-a napustit asupra noastra o vreme nasoala care, ca si la TIFF, a obligat la mutarea sau amanarea unor proiectzii si o oarecare proasta dispozitzie in unele dupa-amieze.

Asta e, am luat nota de mustrare si am intrat la filme. Despre o parte din ele am scris cu alte ocazii, sh-anume: Witching and Bitching (in articolul dedicat festivalului Slashfilm), Haunter (in articolul dedicat regizorului Vincenzo Natali), World's End (aici). Despre All Cheerleaders Die urmeaza intr-un articol dedicat regizorului Lucky McKee. A fost si o proiectzie aniversara Texas Chainsaw Massacre la care nu m-am putut concentra din pricina unei tipe din Aiud care se tot smiorcaia ca puteau si ei sa aduca niste filme mai ca lumea, de la Oscaruri. A fost si traditzionalul Rocky Horror Picture Show care se da in fiecare an la ultimul miez al noptzii din festival, dar m-am grabit sa prind loc in fatza la Poetrip.

Cele de mai jos sunt filmele pe care le-am vazut, incepand de la preferate si terminand cu cele mai nasoale. Am remarcat un accent puternic pus pe comedie, probabil in urma premiului publicului de anul trecut. N-am vazut What We Do in the Shadows, filmul castigator de anul asta (atat la juriu, cat si la public) dar cica tot o comedie a fost. N-am vazut nici scurt metrajele - cum ziceam, nu ma pot scula la ore din alea.

Filmele musai

Cheap Thrills

Cheap Thrills e o metafora foarte eficienta la adresa managementului resurselor umane. Doi colegi de liceu, unul shomer si unul aproape shomer, sunt atrasi de un bogatan intr-un joc de pariuri competitive care pana la un punct e funny, iar de la punctul ala incolo devine tragic. Trecerea intre cele doua faze se face pe nesimtzite si probabil momentul trecerii difera de la un spectator la altul, in functzie de ce fel de om esti si ce pozitzie ocupi in piramida manageriala. Mie mi s-a parut funny pana cu 10-15 minute inainte de final, dar m-a facut sa-mi chestionez umanitatea si combinatzia pedeapsa-recompensa care ne dirijeaza deciziile de zi cu zi.

Jocul incepe inocent, cu faze de genul „pariu pe 100 de dolari ca nu-i tragetzi o palma peste fund la tipa aia”, apoi continua mai riskant, cu „dau 200 de dolari la primu care se caca in casa vecinului in timp ce doarme” si intr-un tarziu se finalizeaza oribil. Oricum, faza cu shefu care se uita la doi barbatzi in toata firea incercand sa se cace la comanda (si contra cronometru) e foarte reprezentativa pentru tipul de dresaj pe care se bazeaza culturile organizatzionale in care ne invartim noi, corporatistii.

 Here Comes the Devil

Un cuplu mexican isi pierde copiii pe niste coclauri, mai exact intr-o peshtera. A doua zi copiii sunt gasitzi si viatza pare sa mearga inainte, dar mama realizeaza ca chilotzii fetitzei au disparut, iar fetitza incepe sa urle de cate ori il vede pe retardatu satului. O vreme filmul merge pe directzia dramelor pedofile recente de mare succes (Prisoners, True Detective), dar se comuta destul de repede in directzii oculte mult mai sinistre. Mai exact, se baga mai adanc in "Carcosa" in care True Detective n-a indraznit de teama sa nu-si piarda spectatorii care au alergie la fantastic.

Filmul e mexican, un excelent exercitziu de stil asemanator ca intentzii cu o alta mostra retro-horror din ultimii ani, House of the Devil. Adica e tot bazat pe ocultisme nesofisticate dar inducatoare de frisoane, mixand elemente de giallo, zona crepusculara si exploitation saptezecist brut (sex, violentza, momente WTF), cu un soundtrack superb ce imbina stilul italian goblinesc cu death metalul mexican (think Brujeria). Partea de exploitation nu contzine si umor (filmul nu e facut totusi de Robert Rodriguez), ci e cat se poate de serioasa, sangeroasa si disturbanta.

Summer of Blood

Asta e un fel de Californication cu vampiri si cu un protagonist omega-male in loc de alpha-male. In caz ca nu stitzi, un omega-male e un mascul care, in caz ca participa la un gangbang, e ultimul la coada si e posibil sa astepte degeaba. Aici e vorba de un turc gras din New York care isi vede viatza dusa pe râpă cand, la implinirea a 40 de ani, isi ia papucii de la gagica, isi pierde jobu si realizeaza ca he's not on the market anymore in urma unor tentative ratate de speed-dating. O vreme am avut niste deja-vu-uri in filmu asta, dar  m-am inveselit repede cand salvarea eroului a venit din vampirizare, in urma careia omul recastiga tot ce a pierdut vreodata - onoare, femei, joy de vivre.

Filmul e facut, produs, regizat, scris, jucat de un turcalete barbos si carunt in barba pe nume Onur Tukel, dar foarte simpatic si cu un simtz al umorului comparabil, cum ziceam, cu cel din Californication (in perioada de varf a serialului).

Filmele contra plictiselii

Coherence

Un SF minimalist pretentzios si fara buget, din familia Cube/Primer, in care personajele recita din cartzi de fizica incercand sa lamureasca publicu despre ce e vorba. Mai multzi tipi si mai multe tipese iau impreuna o cina de fitze si, din vorba in vorba, realizeaza ca traiesc intr-un fel cutie a lui Schrodinger alaturi de alte dubluri ale lor dintr-o casa invecinata. Unii din ei mai au si probleme in relatzie, asa ca incet-incet gelozia de cea mai joasa spetza se imbina cu fizica cuantica ducand la rezultate tragice.

Un alt film recent cu doppelgangeri, Plus One, mi s-a parut mult mai bine ticluit decat asta, oarecum pe o tema similara. Principalul necaz e ca Coherence se petrece doar intr-o sufragerie si un coridor, plus cateva imagini de pe trotuaru din fatza casei, ceea ce se simte adesea drept lazy filmmaking, oricat de smartass ar vrea sa para regizoru. Oricum, amatorii de Twilight Zone si SF minimal ar trebui sa se bucure de el.

Life after Beth

Intzeleg ca gagica din filmu asta, o anume Aubrey Plaza, ar avea a huge following printre hipsteri dar n-a stiut nimeni sa-mi explice de ce. Oricum, pe seama asta se poate pune faptul ca anul trecut la Biertan premiul publicului a fost acordat singurului film care n-avea ce cauta in festival, dar o avea pe gagica asta in distributzie.

Asa ca organizatorii au facut pe dracu in patru sa mai aduca un film cu ea, de data asta unul care n-a mai parut atat de nelalocul lui in program. Aubrey Plaza joaca o gagica moarta si zombificata, pe care iubitul ei o leaga de aragaz in sperantza ca o sa-i treaca cumva. Nu doar ca nu-i trece, dar intreaga lume e cuprinsa de o apocalipsa zombie lenta si mai putzin agresiva decat suntem obishnuitzi, cu tushe ironice ce incadreaza filmul in recentul trend hipster zombie - gen Warm Bodies. Totusi filmu asta e mai breaz, iar cand e hazliu chiar e hazliu, nu doar meh. Iar actritzei ii vine parca mai bine rolul de zombie decat cel de hipsteritza cuprinsa de lehamite. 

 

Wolf Creek

Filmul asta n-a fost la Biertan, dar partea a doua a fost, ceea ce m-a obligat sa o vad si pe prima, pe care o ratasem la vremea ei. Originalul a fost foarte laudat in perioada de varfa a genului torture porn (cand era la mare moda Saw si remakeurile din anii 70). Creca de aia l-am si evitat.

Acuma retroactiv, vad ca n-am pierdut mult - povestea e un redneck-torture standard (Hills Have Eyes, Texas Chainsaw Massacre), dar filmul are un foarte puternic flavor australian. Pe de o parte prin peisajele misto, pe de alta parte prin personajul negativ, un fel de mix intre un Crocodile Dundee xenofob si un Freddy Krueger patriot. Ca mai toate filmele astea, se justifica prin pretentzia ca s-ar baza pe fapte adevarate, despre turisti straini macelaritzi de un vanator de canguri localnic. Filmul mai are o calitate - pana la un punct chiar itzi pasa de personaje, si te intristeaza putzin cand le vezi hacuite, spre deosebire de marea masa a filmelor de gen.

Wolf Creek 2 

Adesea cand e vorba sa faca un sequel, auteurii horror sunt pusi in fatza provocarii de a face un film care sa conteze cumva fara sa fie identic cu originalul. Provocarea e chiar mai nasoala in slashere si torture porn, unde plotul minimal si moartea personajelor pozitive nu lasa multe cai de dezvoltare. Solutzia pentru care se opteaza adesea e inserarea elementelor de comedie (vezi sequelurile Texas Chainsaw Massacre, Wrong Turn etc.) si cam asta se straduie sa faca si australianul asta cu Wolf Creek 2. Necazul e ca comedia cam submineaza horrorul, precum si reputatzia de film atroce a primei partzi.

Sigur, nu avem chiar o comedie de tip hahaha. Poate sunt eu mai predispus sa ma distrez cand vad turishti nemtzi / austrieci macelaritzi in cele mai oribile moduri. Totusi avem aici si un turist britanic care e un personaj simpatic si descurcaretz, iar felul in care evolueaza conflictul dintre el si brutalul Crocodile Dundee prezinta unele surprize ce mentzin interesul spectatorului activ.

Desi e aberant si total lipsit de suspansul prime partzi, nu stiu daca se putea mulge un sequel mai bun din Wolf Creek. Ma intreb cum a fost perceput filmul de spectatorii care n-au vazut prima parte.

 

Rigor Mortis

Un film asiatic frumushel, dar imposibil de intzeles fara a-i studia backgroundul.

Cica in anii 80 in Hong Kong au inceput sa se faca (pentru o scurta perioada) filme cu zombie karatishti (Big Trouble in Little China al lui Carpenter e reprezentativ pentru acel curent bizar). Cel mai de succes titlu al curentului respectiv a fost seria de filme Mr. Vampire. Asiaticii nu fac diferentza intre vampiri, zombie si fantome, iar termenul vampire a fost folosit cu predilectzie ca traducere fortzata a termenului original jiangshi (in traducere directa the hopping undead). Tehnic vorbind acesti jiangshi sunt niste zombie posedatzi de fantome iar impotriva lor se foloseste orez in loc de usturoi. In plus stiu si karate, si pot umbla pe tavan ca vampirii.

Rigor Mortis e un meta-film despre Chin Siu-ho, actorul karatist care a jucat in Mr. Vampire in anii 80. Deprimat, fara familie si cu cariera in mare fundatura, actorul se muta cu chirie intr-un bloc. Desi il paste gandul sinuciderii, incepe sa gaseasca un nou rost in viatza cand remarca diverse evenimente familiare in jurul sau - propria garsoniera este bantuita, o vecina vaduva si-a zombificat sotzul, alt vecin e un fost vanator de vampiri actualmente cultivator de orez. Comunitatea incepe sa fie amenintzata de sotzul zombie al vecinei, iar Chin Siu-ho e chemat sa save the day, asa cum o facea si in filmele sale din anii 80. Desi subiectul sugereaza ca e parodie, filmul e foarte straight-face si pe alocuri chiar trist.

 

  It Follows

Film despre pericolele sexului neprotejat, in care o "sexually-transmitted ghost" ii bantuie pe cei care o contacteaza. Bantuirea asta ia diverse forme, dar in general lasa impresia ca avem de a face cu o fantoma disperata dupa sex, care nu si-a gasit partener nici macar pe lumea ailalta.

Filmul incepe cu o tanara care ia fantoma de la iubitul ei si nu mai stie cum sa scape de ea. Iubitul ii propune sa faca sex cu altzii, mai sunt si niste amici care chiar se ofera sa ia fantoma de pe capul fetii, asa ca totul aduce prea mult a comedie pentru gustul meu, desi muzica (punctul forte al filmului) e destul de sinistra si lasa adesea impresia ca filmul e pe cale sa ia o turnura tragica serioasa. Pana la urma a iesit un film cu momente artsy fartsy construit in jurul unei glume seci, care nu reuseste sa fie nici funny, nici horror, dar are cateva momente dragutze.

 

 In Fear

Un cuplu se porneste spre un festival de muzica, dar trebuie sa innopteze o noapte undeva pe drum, cica la un hotel. Problema e ca hotelu e pe niste coclauri improbabile, iar semnele de circulatzie mai mult incurca decat ajuta, asa ca trei sferturi din film e despre astia doi cum tot iau curbe gresite si se intreaba pe unde sa o ia. Pana la urma realizeaza ca hotelu nu exista, iar siteul pe care au facut rezervarea era blogu unui psihopat caruia ii place sa se joace cu semnele de circulatzie.

Filmul e debutul in cinema al unui regizor obscur de episoade TV (noul Sherlock, printre altele). Fiind britanic, ma asteptam la o comedie, dar nu e. Horror e, dar mai mult psihologic, pentru shoferii care viseaza ca raman fara GPS pe undeva prin Moldova. Eu nu stiu conduce si n-am nici mashina, asa ca problema m-a lasat rece.

 

Deep Sleep (aka Sonno Profondo)

Daca atzi vazut Amer, Symphony in Blood Red sau The Secret Colours of Your Body's Tears, v-atzi cam lamurit cu genu asta de filme. Deja sunt prea multe si facute intr-un interval prea scurt ca sa mai fie cool. Deep Sleep e more of the same, adica un exercitziu de stil giallo (gagici fugarite si omorate cu obiecte ascutzite pe muzica stridenta) cu poveste minimala si totusi incomprehensibila, desi aici parca se incearca incropirea unui puzzle din indicii vizuale pe care n-am reusit sa le adun cum se cuvine ca aveam o sticla de vin la mine si in plus m-am enervat la culme ca a iesit gagica-mea din sala, ceea ce mi-a jurat ca nu va face niciodata, indiferent cat e de kkt filmu la care o duc.

Filmul e first person, cam ca remakeul Maniac dar lipsit de dialoguri. Senzatzia de joc video in care vezi doar mana personajului principal e frustranta. Cica povestea are in centru un mister, dar pentru mine principalul mister a fost ca nu m-am prins care e misterul. Filmul a fost produs, filmat, regizat, scris, jucat si cu muzica facuta de un argentinian pe nume Luciano Onetti care parca face misto de spectator timp de o ora (plus inca 10 minute dupa genericu final).

************************************

Cam asta a fost. Pe la inceputu lui octombrie urmeaza varianta urbana a acestui eveniment, festivalul Dracula de la Brasov care cica e umpic altfel ca spirit si ca selectzie.