Monday, August 04, 2008

Filmele vorbite pe la spate - iulie 2008

Musai

Southland Tales e cel mai bizar film pe care l-am vazut de la Cremaster incoace. O sa zicetzi ca am vazut si Inland Empire intre timp, dar ala n-a fost bizar, a fost doar un nonsens oniric si onanic. Southland Tales e cunoscut ca fiind monumentalul eshec de la Cannes al regizorului Richard Kelly (Donnie Darko), la care a muncit vro 5 ani pentru a produce o "experientza multimedia interactiva inspirata de Andy Warhol si Philip Dick". Cum in cartzile mele Dick e un geniu si Warhol un retardat, si senzatziile mele despre film au fost un amestec de extaz si agonie. Dar oricum, un film obligatoriu de vazut si marcant pentru istoria recenta a cinematografiei. Cateva argumente pro:
  • Regizorul si-a permis sa faca filmul pe bani de la Hollywood, cu efecte speciale misto si cu actori ca Justin NSync Timberlake, Dwayne The Rock Johnson, Buffy, un dobitoc din American Pie si Christopher Lambert, o chestie pe care nici David Lynch si nici un regizor rebel din cultura mea generala n-a indraznit sa o faca. Poate doar Oliver Stone cu NBK; si, intr-o masura mai mica, Gilliam cu Fear and Loathing in Las Vegas; Adica sa iei 13 milioane de dolari de la Hollywood, din care sa recuperezi nici juma de milion, cu un film de aproape 3 ore atat de criptic incat te trimite direct la biblioteca si te obliga la 2-3 vizionari cu carnetul de notitze in fatza, e nevoie de ceva curaj, mai ales pt un regizor aflat abia la al 2-lea film;
  • Si mai interesant de atata e ca totzi actorii astia sunt folositzi in cele mai potrivite roluri pe care le vor avea in tot restul vietzii lor: Timberlake e naratorul drogat al povestii, The Rock joaca rolul unui actor schizofrenic care vrea sa joace rolul unui actor macinat de teorii ale conspiratziei rupte direct din crizele de identitate ale lui Philip Dick (si Lynch), Buffy e o actritza porno neomarxista, ala din American Pie e clona si Christopher Lambert n-are nimic de zis;
  • Filmul e extrem de dens in referintze ale culturii populare, politice, literare si cinefilice; cele mai evidente si mai dragi mie sunt referintzele la Philip Dick (scenariul pare scris de un Dick drogat beyond recognition) si filmul Brazil (aplicat pe realitatea politica actuala);
  • Muzica e superba, cu coloana sonora facuta de Moby, plus piese The Killers, Pixies si multzi altzii;
Partile naspa ar fi:
  • Filmul e atat de dens in referintzele literare si cinefilice incat sunt momente in care nimic altceva nu se mai intampla in film, decat se epateaza referintze;
  • Filmul degenereaza uneori in musical, ceea ce e interesant dpdv warholian dar fragmenteaza rau plotul care si asa e ultraextracomplicat si sucit;
  • Ziceam ca scopul regizorului a fost sa creeze o "experientza multimedia interactiva"; asta nu se refera doar la film, proiectul mai include cateva site-uri web/bloguri false, intretzinute de personajele cheie ale povestii, plus o banda desenata colectata recent in volumul The Prequel Saga, care se zice ca ar contzine primele 3 capitole ale povestii (filmul le contzine pe ultimele). Asta inseamna ca pentru a avea o viziune completa asupra operei lui Kelly, e necesar un efort de documentare care, pentru majoritatea cinefililor nu se justifica, mai ales dupa ce i s-a pus eticheta de cel mai incomprehensibil si dispretzuit din istoria competitziei de la Cannes.
Deci cam astea ar fi, va zic mai multe dupa ce citesc si cartea, care am sentimentul ca ar fi trebuit sa fie lectura obligatorie inainte de vizionarea filmului. Oricum, fie ca il gasitzi oribil sau genial sau o combinatzie intre cele doua, e un film ce nu trebuie ratat.

There Will Be Blood e un alt mare film, vedeta pe la Oscarurile recente, iesit de pe mana unuia din regizorii mei favoritzi, Paul T. Anderson (Boogie Nights, Magnolia). Daniel Day Lewis isi reia rolul de monument al lacomiei si abuzului din Gangs of New York dar il nuantzeaza un pic cu tushe de ipocrizie fina, suficient cat sa impushte Oscarul. Dupa cum v-am anuntzat pe la inceputurile acestui blog, cand filmul era inca in fasha, e vorba de ecranizarea roman al lui Upton Sinclair, despre pionierii exploatarii petrolului din statele sudiste americane. Ca si precedentele filme ale lui Anderson, e un film extrem de lung si lent dar cu ritm perfect, cu personaje puternice, dialoguri putzine si crancene. Eroul principal e un cautator de petrol insotzit de copilul sau adoptat pe care il foloseste ca tehnica de marketing sa inmoaie sufletele partenerilor de afaceri. Impreuna, cei doi concesioneaza terenuri si schimba fatza Americii iar in paralel se desfashoara conflictul cu un preot slinos si oribil ce pare a fi personajul pozitiv al filmului cand de fapt e doar o alta fatzeta, mai neputincioasa dar la fel de veninoasa, a lacomiei. Un film maiastru care, pus alaturi de No Country for Old Men si Assassination of Jesse James, improspateaza enorm filmul de la Hollywood cu teme si personaje invechite, aproape biblice.

Am organizat si o revizionare aniversara la Oh Brother, Where Art Thou? film care sper ca nu mai are nevoie de recomandari, e Odiseea lui Homer in viziunea fratzilor Coen, cu Clooney in rolul lui Ulise, Holly Hunter in rolul Penelopei si John Goodman in rolul ciclopului, un film destept mascat intr-o comedie de gaguri cu muzica sudista superba si dialoguri de Oscar.

Contra Plictiselii

Pathology am vrut demult sa-l vad, caci era vorba sa fie regizat de cuplul Neveldine/Taylor, al caror precedent Crank m-a binedispus. In final, cei doi au ramas la scenariu, regia fiind pusa in carca unui neamtz care a facut videoclipuri Scooter. Filmul porneste de la o idee super si se termina foarte de kkt. E despre un grup de medici rezidentzi autopsieri care noaptea fac sex si petreceri printre cadavrele din morga si practica un joc de inteligentza sinistru, fiecare tre sa omoare prin rotatzie un cershetor, iar colegii sai sa incerce sa descopere metoda crimei. Filmu e destul de brutal, daca n-ar fi cu medici ar zice lumea ca e horror, dar asa, e cu medici. Era sa-l pun la filme musai de vazut daca cu juma de ora inainte de final nu isi pierdea complet ideea degenerand intr-un thriller de duzina, contributzia principala avand-o actorul din rolul negativ, foarte dobitoc. Iar eroul pozitiv, fecioru ala din Heroes, nu ajuta cu nimic. Pacat, era mult potentzial in scenariul asta.

The Cottage e pentru Texas Chainsaw Massacre ceea ce a fost Shaun of the Dead pt filmele lui Romero: comedie neagra foarte britanica care reuseste sa se vanda si ca film serios de gen, cu efecte speciale brutale, o gramada de clishee/referintze combinate cu momente originale, cu Gollum din LOTR in rolul principal. L-as fi cotat mai bine daca il vedeam inainte de productzii cu obiectiv similar (Shaun of the Dead si Evil Aliens imi vin in minte). E interesant ca regizorul Paul Williams vine din cu totul alta nisha de filme, fiind foarte apreciat in festivaluri "serioase" debutul sau London to Brighton. Deci, pe scurt, doi gangsteri inspiratzi de filmele lui Guy Ritchie rapesc o gagica pt rascumparare dar rapirea degenereaza intr-o balta de sange dupa ce in joc intra un canibal redneck (sheep-shagger, in terminologie britanica). O gramada de gaguri horror misto.

Golden Compass e prima ecranizare dupa trilogia lui Phillip Pullman, His Dark Materials (tradusa si pe la noi). Filmul e clar facut cu intentzia de a reitera o trilogie de succes masiv ca Lord of the Rings. Produs tot de New Line, adaptat tot dupa o trilogie heroic fantasy respectabila si britanica, inglodata in efecte speciale (au luat Oscarul) si apeland chiar la Gandalf pentru vocea unui urs polar, filmul are insa mai multe pacate decat calitatzi. In primul rand, Daniel Craig si Nicole Kidman, afishatzi drept actori principali ai filmului, abia apar vrun sfert de ceas, cam cat aparea Boromir, sa zicem, in LOTR. Povestea n-are nici cap nici coada, e drept ca lasa loc pt partea a 2-a dar are cel mai prost final de episod pe care-l putea avea, nici macar coada de peste nu i se poate zice, pur si simplu cand da se se termine filmul se arata un dialog intre doua personaje care incearca sa ne faca curiosi pt ce va urma in partea a 2-a. Apoi, povestea mi se pare o aiureala ateista care in loc sa creeze o lume noua, balmajeste ceva dintr-o lume familiara. Vezi doamne, avand in vedere ca treaba se petrece intr-un univers paralel, putem avea laolalta un cowboy texan (jucat de deprimatu ala din Off the Map), o vrajitoare, un urs polar alcoolic si alte bazdaganii care o insotzesc pe eroina principala, o fetitza, in calatoria spre Polul Nord unde copii sunt maltratatzi si li se distruge spiritul inocent. Singura idee misto e ca sufletele oamenilor stau in afara corpului acestora, in niste animale semi-invizibile care insotzesc peste tot omul. Animalele astea sunt de multe feluri, dupa cum e omul: lei, shobolani, pasarele, etc. Recomand filmul pt efecte speciale, in rest a fost o dezamagire majora, principala vina apartzinand regizorului Chris Weitz (About a Boy) care e clar ca n-avea nici un chef de filmul asta, astfel ca totul lasa o impresie de fushareala in care se face economie de scene recitand pasaje din carte. Am scris si la Nemira un articol pe seama asta.

Apropo de ecranizari, am gasit doua citate geniale privind dilema daca e mai buna cartea sau filmul.

Alfred Hitchcock: If you have a goat in a garbage dump, and it eats the book and eats the film can, the goat will turn and say, 'I prefer the book.
Guillermo del Torro: The only faithful adaptation is to actually put the book in front of the camera and turn the pages one by one.

1 comment:

Anonymous said...

EU am oaresce curiozitati in legatura cu niste filme mai putin popularizate in genul Chemical Wedding. O sa incerc sa le recenzez si eu un pic, vad ce iese dar tot astept sa mai gasesc niste ''rare releases'' la tine pe blog.