Monday, December 31, 2007

Vorba lunga saracia omului: Proza scurta




Din diverse motive, lumea nu se mai da in vant dupa proza scurta. Pentru ca e scurta, mica si se termina imediat ce a inceput. Din diverse motive, s-a incetatzenit ideea ca literatura in forma scurta e o literatura bazata pe poante de final si ca literatura de calitate trebuie sa fie mare, groasa si cu semn de carte. Semnul de carte e un simbol al omului cultivat. Goana asta dupa grosimea cotorului nu e doar o boala a scriitorilor platitzi la numarul de cuvinte din text, ci se trage de hat departe, de la grandomania marilor intelectuali clasici si de la moda foiletonului. Dupa opinia mea, nu simtzeam nici un lips daca Lord of the Rings era cu vro 200 de pagini mai subtzire ori daca Dune era trilogie. Mi s-a fixat pe creier un caz aparte, cand am citit romanul Ender's Game. In ciuda laudelor care veneau din toate partile, n-am gasit in roman nimic in plus fatza de de povestirea Ender's Game, tradusa la noi in revista Anticipatia cu ceva timp inainte.

Proza scurta are o multime de avantaje - e suta la suta produs al efortului artistic, nu prea contine umplutura (e grav atunci cand totusi contzine), nu e dictata de criterii mercantile sau grandomanie. Proza scurta face diferentza intre scriitorii care au ceva de spus si scriitorii care au o actziune de povestit. Desigur, sunt si neajunsuri - in povestiri nu poti face personajele sa evolueze (asta nu inseamna ca autorii de romane groase o fac neaparat), nu poti construi lumi si timpuri arhitecturale, nu poti sa te intinzi in spatiu si timp. Dar poti sa faci o suta de alte lucruri care, intr-un roman, inevitabil iti scapa de sub control (si asta e valabil pentru orice autor de romane mai lungi de 200 de pagini, fie ca-l cheama Dan Brown, fie ca-l cheama Dostoievski, fie ca e vorba de Biblie). Deci va propun sa mai lasatzi deoparte trilogiile, cincilogiile, bildungsromanele, romanele fluviu si sa facetzi rost de urmatoarele carti care, desi sunt niste matahale, contin colectii de povestiri din partea unor autori care au demonstrat ca nu conteaza cat de groasa e, ci cum o folosesti.

Raymond Chandler - The Collected Stories, are 1300 de pagini si cuprinde toata proza scurta a lui Chandler, scriitorul care a reinventat literatura politista, a definit toate clisheele moderne ale genului si a marcat definitiv cinematografia (prin ecranizarile cu Humphrey Bogart). Chandler a introdus metafora si atmosfera in povestile cu detectivi particulari, care pana atunci se rezumau la povestile-ghicitori ale unor Conan Doyle sau Agatha Christie. Volumul face parte dintr-o trilogie care rezuma opera lui Chandler, celelalte doua volume cuprinzand romanele sale.




Harlan Ellison - The Essential Ellison: a 50 years retrospective e exact ce sugereaza titlul: 1300 de pagini nepretzuite (traficata la 180 dolari in varianta hardcover, dar in varianta TP mai ieftina decat o carte Nemira), cuprinde esentza operei unuia din cei mai influentzi si versatili autori de literatura fantastica. E interesant de vazut cum clasicii SF au fost impartzitzi de trecerea timpului in doua tabere foarte clar delimitate - cei a caror opera a ramas clasica (Asimov, Clarke, Leiber) si cei a caror opera a ramas moderna, deloc perimata si implicit eterna - Philip Dick, partial Bradbury, Gene Wolfe si acest Harlan Ellison care la aproape 80 de ani ramane cvasinecunoscut in Romania. Ellison e unul din cei mai tari pe proza scurta, forma careia i se datoreaza majoritatea premiilor si nominalizarilor sale (16 la Nebula, 25 la Hugo, 8 la World Fantasy, 10 la Bram Stoker deci cam cat 5 scriitori "de cariera" la un loc). Diversitatea abordarilor lui Ellison e coplesitoare - povesti pulp cu iz horror si SF, comentariu social clinic, suprarealism, distopie si realism magic care pot concura oricand cu autorii considerati mainstream. Ellison a stabilit directii ale experimentului literar care vor fi viabile multa vreme dupa ce nimeni nu-si va mai aminti de Asimov. Volumul retrospectiv pe care vi-l recomand contine cam toata proza scurta nominalizata si premianta a autorului.

Fredric Brown nu e nici atat de literat ca Ellison si nici atat de relevant ca Chandler, dar merita pomenit in articolul de fatza ca fiind principalul pionier al SF-ului umoristic, iar umorul nu are varsta de aceea opera lui Brown va ramane mereu relevanta, chiar daca nu poate fi recomandata ca o experientza literara profunda. Francize de succes ca Ghidul autostopistului galactic, Doctor Who sau Men in black isi trag seva din opera lui Brown. Autorul si-a mancat painea in anii 40-60, deci partial contemporan cu Chandler, a fost specialistul numarul unu in proza scurta bazata pe poante / final neasteptat si e considerat un secret bine pastrat al cercurilor SF, fara sa aiba cu adevarat o expunere comerciala semnificativa. La noi a fost publicat in anii 90 de Nemira. Volumul From the Ashes: the Complete Short SF of Fredric Brown e tot ce va trebuie.

George RR Martin e azi la varf de cariera. Ciclul fantasy A Song of Ice and Fire e pentru ultimii 10 ani ce a fost Lord of the Rings pentru anii 50, lucrarea de referintza a genului pentru totzi contemporanii. Urmeaza si o adaptare HBO in format serial. Totusi, Martin nu s-a inventat in 1996, la debutul acestui ciclu. Anii 70 si 80 au fost marcati puternic de cinismul prozei sale scurte, care slaloma fara jena prin horror, fantasy si SF, asigurandu-si premii din toate genurile. Din fericire o parte din cele mai bune povestiri ale sale au fost traduse si la noi prin revistele SF de acu 15 ani si mai bine, in plus a capatat expunere si prin ecranizari in cadrul unor episoade Outer Limits si Twilight Zone. Volumul Dreamsongs, la 1200 de pagini in varianta din poza, contine crema prozei sale scurte, in ordine cronologica, cu interludii autobiografice.


Despre Joe Lansdale am tot povestit. Din motive personale il bag si pe el in aceasta lista de volume fundamentale, prin cele doua colectzii de povestiri care ii cuprind proza scurta premiata: High Cotton si Bumper Crop. Fantasy si horror rural cu elemente western, strans legat de specificul cultural din Redneck America. Unul din cei mai relevantzi autori pulp moderni.

Greg Egan e preferatul meu din randul autorilor de SF pur-sange, care nu prea are shanse sa fie apreciat in afara genului. Povestirile lui sunt scaldate in demonstratii matematice si intrigi inspirate din teze de doctorat. Nu prea ar trebui sa-l pomenesc aici pentru ca nu exista inca un volum care sa-i colectioneze proza scurta (e inca prea tinerel pentru asta), dar sper sa traiesc ziua in care sa apara una. Doua din volumele sale de povestiri, Axiomatic si Luminous, au fost traduse la noi de Teora, si traduse bine - scriitura lui nu e foarte elaborata, dar e un speculant shtiintzific inegalabil, orientat pe teorii ale avangardei actuale din matematica (e matematician si ultimul sau volum de povestiri se numeste Dark integers and other stories).

Tragand o linie provizorie aici, astea-s cateva volume care contzin o felie de istorie literara. In acelasi timp, sunt volume care demonstreaza proza scurta, ce posibilitati ofera si in cate feluri poate fi proza scurta mai misto decat romanul.

Friday, December 28, 2007

Topuri Topuri


Deci la sentimentele de final de an, ma vad nevoit sa anuntz si topurile culturale ca mare lucru nu are cum sa se mai intample, acu ca a trecut Craciunu si toate Xmas album-ele au iesit deja, vezi si trupa Trooper.

Deci 10 albume pe care daca nu le-ai ascultat anu asta, a trecut anul degeaba, potzi sa dai Quick Load si sa il reiei de la inceput (ordinea nu conteaza, important e ca sunt 10):

Mugison - Mugieboogie

..........Tom Waits al Islandei

Volbeat - Rock the devil, Metal the rebel

........cel mai rock album al anului

Grinderman - Grinderman

.........Return of the Jedi

Type O Negative - Dead Again

..........Return of Chewbacca

Khan - Who will rest

..........Peter Gabriel al Finlandei

Down - Over the under

............Green Peace, man!

Dial - Synchronized

........albumul pentru gagici al anului

Pain of Salvation - Scarsick

.............punct de restriste si revigorare in rock

Dodheimsgard - Supervillain Outcast

..............cel mai tare album de cyberpunk metal spurcat

ASP - Requiembryo

.............finalul cincilogiei cu fluturele negru, goth foarte melodios si divers

Si cum rockerilor le shade bine cu listele lungi si numele de trupe aruncate in stanga si in dreapta, mai adaug si o lista de inca 10 albume pentru cei care au fost in coma sau criogenizatzi anul asta si ar vrea sa treaca succint in revista muzica buna facuta in cursul anului.

Manes - How the world came to an end

...fukkin strange muzikk si totusi accesibil

Ulver - Shadows of the Sun

...albumul de colinde al anului

Puscifer - V is for Vagina

...vagina forever!

Turbonegro - Retox

....punk, sex si voie buna

Clutch - From Beale Street to Oblivion

...when vegans attack!

Monster Magnet - 4-way Diablo

...motociclete, trotinete si gagici - high society

Queens of the Stone Age - Era Vulgaris

...i wanna make it, make it witt chu

Boris featuring Michio Kurihara - Rainbow

...cei sapte samurai

Ayreon - 010110101

...muzica mereu placuta, fara complicatii si sclifoseli

Sleepytime Gorilla Museum - In Glorious Times

...iarasi fukkin strange music

Dezamagiri si albume care, desi asteptate la gara cu flori, s-au hotarat sa coboare in statzia urmatoare.

Paradise Lost - In Requiem

Porcupine Tree - Fear of a blank planet

Marilyn Manson - Eat me, drink me

Deadsoul Tribe - Lullabye for the devil

Iced Earth - Framing Armaggedon

Kamelot - Ghost Opera

Mayhem - Ordo ab Chao

Amorphis - Silent Water

Finntroll - Ur Jordens Djup

Samael - Solar Soul

10 surprize placute ale anului

revenirea lui Stallone cu Rocky 6 si curand Rambo 4

musicalul Evil Dead

revenirea lui Siouxise Sioux

revenirea lui Dodheimsgard

intoarcerea lui Barlow la Iced Earth

descoperirea trupei Manes

descoperirea lui Khan

proiectul Puscifer

proiectul Grinderman

chefu de ziua mea

10 surprize de kkt ale anului

ca nu m-a nominalizat nimeni la cel mai sexy blogger roman

albumul cel nou al lui Paradise Lost

concertul Overkill

concertele Haggard

revenirea trupelor Helloween, Gamma Ray si Primal Fear

esecul box office a lui Grindhouse

ca sheful traieste pe alta planeta

ca pe Flixster am descoperit ca sunt Terrible Match cu aproape toate gagicile in lume, mai putzin un gay de 46 de ani din Utah

ca Pratchett are Alzheimer

ca industria cartzilor in limba romana a ajuns in halu in care este

La literatura, aveti aici 5 scriitori care se pot unge pe paine, muia in iaurt si stropi peste friptane:

Jose Saramago - ubermeisterul realismului magic premiat cu Nobel

Joe Lansdale - cel mai versatil scriitor din memoria mea recenta

Terry Pratchett - cel mai haios si witty scriitor, cel putzin pana la Alzheimer

P. K. Dick - cel mai informat scriitor ever

T.O.Bobe - cel mai tare scriitor roman dupa Aron Biro

Apoi, 5 autori de benzi desenate pe care i-am citit pe nerasuflate anul asta si pe care daca i-ai ocolit in viatza intreaga, te-ai nascut pe planeta gresita:

Alan Moore - englez, a reinventat benzile desenate acu 25 de ani

Neil Gaiman - englez, a reinventat basmul

Garth Ennis - irlandez spurcat, a reinventat nesimtzirea

Warren Ellis - cel mai tare pseudojurnalist, cronicar, scriitor si pseudoviolonist

Grant Morrison - scotzian imputzit, are ceva din Philip Dick si ceva din Terry Pratchett

Apoi, 10 cele mai cool filme pe care le-am vazut anu asta, desi nu le-am vazut pe toate anu asta iar pe unele din lista de mai jos abia anu asta le-am vazut desi-s mai vechi. Nu se pun la socoteala filmele revazute:

Art School Confidential

.... ecranizare dupa Daniel Clowes, de Terry Zwigoff, la fel de cool ca Ghostworld

Grindhouse

....filmul anului 2007

Bothersome Man

....cel mai deprimant film pe care mi-l pot aminti

Ten Canoes

....cel mai simpatic film artsy fartsy

Children of Men

....un film simplu pe care nu-mi dau seama de ce nu l-a intzeles poporul

A fost sau n-a fost

...preferatul meu dintre astea romanesti

3:10 to Yuma

....westernul anului

Dead Creatures

...zombie meets David Lynch

Pirates

...revelatzia porno a anului

Borat

...documentarul anului

Next in Dallas, 10 kestii pentru care anu viitor merita trait:

Dig, Lazarus, Dig - noul album Nick Cave

noul album Kaizers Orchestra

noul album Spiritual Beggars

Sezonul 4 din Doctor Who

Phantasm 5, resuscitarea seriei lui Coscarelli

Blindness - ecranizarea dupa Jose Saramago, in regia lui Meirelles

Hellboy 2

Watchmen - the movie

No Country for Old Men - noul film al fratzilor Coen

Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull

5 bucatzi de seriale cele mai cool

Doctor Who sezonu 3

Masters of Horror sezonu 1

Nip Tuck sezonu 4

Futurama de la un capat la altu

Heroes sezonu 1

5 kestii cu care pana si eu cred ca mi-am pierdut vremea

Serialul Torchwood, dezamagirea anului in materie de seriale

Seria de benzi desenate The Walking Dead

Perfect Stranger si Another Gay Movie, cele mai proaste filme ale anului

Traducerile dupa Chuck Palahniuk de la Polirom

O parte din sarcinile de serviciu

5 scene de film favorite din memoria recenta:

Terminator 3

- cand o da Arnold pe gagica cu capu de chiuveta

American Psycho

- cand fuge Christian Bale in fundu gol cu drujba dupa o gagica

Grindhouse

- scena de sex cu gagica cu picior de lemn

The Man Who wasn't there

- cand vine tipa aia la Billy Bob Thornton sa-i marturiseasca ca sotzu ei a fost rapit de extraterestri

Boogie Nights

- cand Heather Graham, in rolul unei actritze porno, il bate mar pe un fost coleg de liceu si urla la el You dont fukkin disrespect me!

Ed Wood

- momentul de luciditate al nevestei lui Ed Wood: You people are insane! You're wasting your lives making shit that nobody cares about! These movies are....TERRIBLE!

Lord of the Rings, partea a 2-a

- cand ataca orcii castelu lu peshte si iese Aragorn din Arathorn urland la ei

Bubba Ho-Tep

- cand ies Elvis si JFK din azil, echipatzi de lupta

The Devil's Rejects

- cand dau nemernicii nas in nas cu politzia pe piesa Free Bird a lui Lynyrd Skynyrd

Machete - trailerul

- they fucked with the wrong mexican


Friday, December 21, 2007

M-am maritat cu un comunist!






Invasion
sezon unic

Romanul lui Jack Finney din anii 50, Body Snatchers, cred ca vine undeva imediat dupa Dracula si Viatza lui Isus in ce priveste numarul de ecranizari (sau remakeuri) oficiale si neoficiale. Anul asta a iesit, de pe mana neamtzului Hirschbiegel (Der Untergang) a patra ecranizare oficiala. La cele patru se mai adauga doua filme identice cu titlurile schimbate, o sumedenie de seriale, plus romanul Stepford Wives a lui Ira Levin, un fel de parodie feminista la romanul lui Finney, la randul sau cu doua ecranizari la activ. Plus cateva zeci de filme care folosesc ideea asa, pur si simplu, ca facand parte din folclor si aici adaug si sumedenia de seriale despre oameni rapitzi de extraterestri si adusi inapoi (X-files, Taken, 4400 etc etc etc). Nu trebuie neglijat nici episodul Simpsons intitulat The Immigration of the Body Snatchers.

In mare parte mitologia creata de Finney e usor inrudita cu mitologia zombie, daca nu cumva se trage de-a dreptul de-acolo. Tema de baza e instrainarea casnica, mai precis un fel de n-am stiut cu cine ma marit. In spatele instrainarii apar fel de fel de motive - stressul, satulia, dezumanizarea, coruptzia, manipularea precum si paranoia anticomunista din anii 50 care e ingredientul principal din romanul lui Finney (trebe pomenit aici si filmul I Married a Communist!). Legatura cu zombie apare cand ne dam seama ca They are us! si cand oameni care candva ne erau dragi se poarta ca si cum si-ar fi tras-o cu altcineva si nu stiu cum sa ne spuna. Cand de fapt adevarul din spatele comportamentului dubios e ca trupul le este posedat de un body snatcher si sufletu li s-a vaporizat complet sau au fost clonatzi sau asa ceva. Diferentza esentiala fatza de zombie e ca in tema lui Finney intereseaza mai mult cine e de vina, who are the body snatchers si cum ii putem salva pe cei dragi de instrainare, in timp ce la tema lui Romero e mai important cum sa scapam de cei dragi si sa ne prefacem ca nu i-am cunoscut niciodata. Poate in asta sta si explicatzia numeroaselor ecranizari - e vorba de teme eterne, de bantuirea carora n-o sa scapam niciodata.

Ce vreau de fapt sa va spun nu e despre remake, ci despre serialul Invasion din 2005, care a mers cale de un sezon inainte sa i se puna frana. Se pare ca e blestemul scenaristului-producator Shaun Cassidy sa nu poata duce seriale mai departe de un sezon, dupa cum v-am povestit si legat de serialul cu care dansul a debutat, American Gothic. Nu mi-a sarit in ochi din prima ca titlul Invasion ar avea ceva de a face cu romanul lui Finney, care tehnic vorbind se intituleaza The Body Snatchers. Abia prima ecranizare a romanului s-a numit Invasion of the Body Snatchers si probabil in baza asta serialul lui Cassidy a reusit sa se fofileze de la a declara vreo asociere oficiala si totusi sa foloseasca un titlu cu rezonantza (identic cu al ultimei ecranizari dupa Finney), aceeasi tema, dar cu alte personaje si cubanezi in loc de comunisti. La care mai adaugam un ingredient la moda in serialele TV, extraterestrii acvatici (am mai pomenit de serialul Surface) care in general scutesc producatorii de efecte speciale costisitoare, e destul sa aprinzi o lanterna in apa.

De partea buna, serialul Invasion arata superb. Totul se petrece in parcul natural Everglades, Florida, culorile si peisajele au un minunat efect relaxant, o binevenita diversiune de la serialul House MD in care totul se intampla in doua birouri si coridoru dintre ele. Un alt lucru bun e ca Shaun Cassidy isi recicleaza personajul din American Gothic, sheriful demonic Buck. Aici il cheama altfel dar e tot sherif, cu aceeasi ochelari, aceeasi freza doar ca in loc sa fie posedat de Satana e posedat de body snatchers.

Mai precis, in urma unui uragan de ala nasol de-al lor, un orashel din Florida ramane izolat, fara apa potabila, vai de capu lui si in carantina. Dubiosul sherif Tom ia problema in mana si pastoreshte comunitatea spre binele ei. Problema e ca o gramada de oameni au disparut in timpul uraganului si sunt gasitzi ratacind prin mlashtini in fundu gol. Respectivii isi revin incet incet dar nu mai sunt in apele lor asa ca sheriful Tom organizeaza la biserica o adunare a supravietzuitorilor uraganului din care aflam ca si sheriful Tom a fost candva un om obisnuit dar s-a ratacit prin mlastina si l-au gasit ratacind in fundul gol. Personajul antagonist este un padurar cubanez a carui nevasta a divortzat si s-a maritat cu sherifu Tom, deci va datzi seama what's at stake here. Partea haioasa e ca paduraru asta e Cole din Sunset Beach, nu credeam sa-l mai revad vreodata. Paduraru asta are un cumnat care e specialist in extraterestri si ei doi se prind ca oamenii in fundu gol sunt clone ale unei rase Peshtiliene care duplica ADN, cu conditzia sa n-ai diabet.

Serialul are o doza rezonabila de tensiune, imagine mishto si production values superioare, care au pricinuit discontinuarea serialului dupa sezonul 1 din cauza de costuri. Din fericire, acest unic sezon a fost incheiat intr-un mod rezonabil spre deosebire de celalalt esec financiar a lui Cassidy (American Gothic). Asa cum ne-a invatzat Spielberg acu 35 de ani, un film cu extraterestrii, ca sa fie luat in serios, trebuie amestecat cu o problema de familie - divortzuri, copilashi care vad extraterestrii sub pat, vecini sufletisti dar si vecini invidiosi, plus o armata in care sa n-ai niciodata incredere.

Vina cea mai mare a serialului e ritmul extrem de lent, mai lent chiar decat al ultimului sezon Lost. Ca subiectu e reciclat si tema fumata nu e o tragedie - spre deosebire de toate serialele cu abductzii pe care le-am vazut, Invasion pune accent pe probleme umane si nu pe actziune, stie sa intoarca plotul intr-o poveste evolutzionista despre xenofobie, shovinism, bozgori si romani, instrainare si lacomie, PRM si UDMR. Daca incepea de pe la jumatatea sezonului era chiar cool.

Tuesday, December 18, 2007

Cartile vorbite pe la spate


Studiu de Caz 1. Noi recorduri in publicistica romaneasca.

a.Nemira scoate paperbackul noului volum al lui Stephen King, Black House, la echivalentul a 25 de dolari, in conditiile in care hardcoverul original e 20 iar paperbackul original cam 12. O performantza care te face sa te gandesti care mai e rostu cumpararii cartzilor traduse in romaneste.

b.Humanitas a scos Orbitoru lui Cartarescu intr-un omnibus la pretzul la care mi-am luat Absolute Sandman, adica vro 60 de parai. Unde Absolute Sandman e o editie in numar mai limitat decat cartea lui Cartarescu, la dimensiuni mai mari de A4, legata in piele de bou or something, cu 700 de pagini lucioase care imprastie o miasma unica de cerneluri. Si parca in cazu lu Cartarescu nu mai tine ideea ca a costat mult traducatorul. Macar recordul lui Egmont de a scoate ultimul Harry Potter la pretz dublu fatza de restul planetei era justificat de faptul ca era o editzie hardcover in engleza cat de cat la standardele industriale de afara.

c.In concluzie, piata de carte din Romania tinde sa devina cea mai scumpa din Europa, comparabila cu cea din Marea Britanie. Minus calitatea hartiei, calitatea traducerii, calitatea legarii si cernelii.

Studiu de Caz 2. Nemira traduce Iain Banks si Iain M. Banks, 2 scriitori in unul. Banks e scriitor britanic de mainstream, M. Banks e scriitor britanic de SF. In continuarea articolului pe care l-am scris aici despre conflictul dintre mainstream si literaturile de nisha, dati-mi voie sa ma prapadesc de ras la ideea ca vor apare oameni care sa zica ca Banks e un scriitor foarte serios iar M. Banks e un analfabet care scrie literatura de consum. Partea funny din gluma asta e ca cei doi autori sunt aceeasi persoana, particula M. fiind folosita de autor pentru a-si delimita fanii in cele doua categorii. Probabil M vine de la marginalizat.

Studiu de Caz 3. Autorul horror Graham Masterton, tradus si la noi prin 90, revine in Romania la editura Paralela 45, cu lucrarile:

a.Cum sa-i satisfaci visele erotice, ghid practic cu sfaturi irezistibile si ponturi incitante despre cum sa-ti condimentezi viata sexuala;

b.Cum s-o zapacesti in pat, strategii amoroase despre tot ce-si poate dori o femeie de la amantul ei;

c.Secretele jocurilor sexuale, o carte provocatoare si de neuitat despre cum sa faci sexul sa fie distractiv.

Editura face eforturi deosebite sa ocoleasca din prezentarea autorului cam 30 de ani de cariera si vreo 40 de titluri. Singurul indiciu scapat privind faptul ca Masterton e un clasic al horrorului (erotic ce-i drept) e faptul ca la traducerea unuia din volume a colaborat Mihai Dan Pavelescu.

Studiu de caz 4. Jose Saramago e un autor fantasy, daca ne limitam la etichete tehnice, sau de realism magic, daca vorbim din varful unei capitze de fan umpluta cu complexe de superioritate. Probabil daca nu lua Nobelul era tradus la noi de Nemira. Eh, exagerez, pana la urma Polirom e casa buna si pt Vonnegut, si pt Pynchon si pt multi altii. Oricum, altceva vreau sa zic, si anume ca laureatul Nobel a reusit sa plagieze involuntar o carte pe care Terry Pratchett a scris-o cu vreo 15 ani inainte. Check this: Intr‑o tara al carei nume nu este mentionat, se intimpla ceva ce nu s‑a mai pomenit de la inceputul lumii: moartea decide sa‑si suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi sa traiasca vesnic. Dupa o scurta perioada de euforie, lumea se cufunda in haos si disperare. Oamenii cauta diferite moduri de a convinge moartea sa‑si reintre in drepturi, raspunzind presiunilor din partea Bisericii, a fami­liilor ingrozite de batrinii ce insista sa faca umbra pamintului, a sinucigasilor si a companiilor de pompe funebre, oferindu‑ne ocazia de a reflecta asupra altor feluri de a muri, suicidul sau eutanasia. Intermitentele Mortii e titlul pe care Saramago il da romanului care in varianta Pratchett se intitula Reaper Man. Data viitoare cand recomand Pratchett unui coleg de serviciu o sa folosesc reclama Polirom: Reaper Man este un roman ce are in centru perplexitatea umana in fata uneia dintre realitatile inevitabile ale existentei noastre.

Studiu de Caz 3. Libraria Carturesti de la Mallul clujean e cea mai decenta:

  • am gasit benzi desenate de Steve Niles (Criminal Macabre) la 250.000, ceea ce e decent comparativ cu V for Vendetta la 550.000 in Diverta;
  • am gasit 2 rafturi pline de benzi desenate manga;
  • am gasit un raft intreg de Terry Pratchett la 320.000 bucata, comparativ cu 450.000 cu cat le vand celelalte librarii; apropo, tre sa fac o petitzie impotriva traducerii lui Pratchett cu care ne amenintza RAO;
  • am gasit toata seria Dark Tower, editzia engleza;
  • am gasit o oferta de DVDuri cool, cum ar fi The Coen Brothers Collection Pack, filme romanesti pe DVDuri, Grindhouse si multe alte superbitatzi.

Studiu de Caz 4. Libraria Diverta sux:

  • in engleza au numa Tolkienuri si Donald Trump
  • au un aranjament al cartzilor in rafturi menit sa falimenteze editurile: cartile de la Tritonic le gasesti ba in raftul Nemira, ba in raftul Rao, alea de la Rao sunt imprastiate prin toata libraria, doar Nemira ce se tzine mai bine, probabil vanzatoarele le-au aranjat laolalta pt ca arata la fel, iata un argument in favoarea copertei de colectzie.

Deci daca va lasa portofelul sa cheltuitzi pe cartzile Nemira pretzuri mai mari decat daca luatzi cartzile in hardcover original cu shipping de pe amazon cu tot, atunci va recomand:

  • Urzeala tronurilor (originalul se gaseste la Carturesti), al celui considerat noul Tolkien de catre cei care n-au auzit inainte de el, GRR Martin;
  • Greg Egan - Scara lui Schild, unul din cei mai tari speculatori shtiintzifici, care scrie povesti cu ploturi inspirate de prin teze de doctorat actuale;
  • Iain Bank si Iain M. Banks, cu cele doua carti, Pasi pe Sticla, respectiv Spectrul lui Phlebas.

Finally, sa pastram un moment de reculegere pentru marele Terry Pratchett care a fost diagnosticat cu Alzheimer. Probabil o sa inceapa sa scrie din nou cartile pe care le-a scris deja. Ceea ce fac oricum multi scriitori, fara sa aiba Alzheimer.

Later Edit: Mi-am luat ieri de Craciun varianta hardcover a lu TO Bobe - aia cu vacantza, la Polirom. Ajung acasa, jumatate din carte are paginile lipite. Iau cutzitu de desfacut scrisori, ma apuc de dezlipit pagini, jumatate se sfashie, jumatate au textu imprimat stramb, cu margins inegale, in a treia jumatate s-a imprimat cerneala de pe o pagina pe alta. Pana la urma m-am enervat si am dat-o-n ma-sa, da' acu' ce ma fac? Sa astept sa se traduca in engleza?

Friday, December 14, 2007

Inca un Ciuc si ma duc



Cantec de leagan (Lullaby)
de Chuck Palahniuk

Pedigree:
- nominalizare Bram Stoker (pt. roman)


Incet incet ma inscriu si eu in randul celor care nu mai suporta sa citeasca literatura anglo-americana in romaneste. O sa ziceti ca e snobism, ca nici macar nu pricep tot ce citesc (e drept, am probleme cu numele de pasari, plante si diverse jargoane) si ca nu apar interesul natzional. Dar va rog sa ma credetzi, chiar si sarind peste numele de pasari, plante tot pricep mai mult din limba lui Shakespeare decat din aceasta traducere improvizata dupa Ciuc Palahniuc. Baiatu asta care a tradus cartea de fatza cred ca s-a antrenat traducand subtitrari la filme piratate, altfel nu imi explic cum am reusit sa recunosc atatea gafe de traducere si cum de nu am reusit sa pricep fraze intregi din cartea asta. Treaba e atata de grava incat traducatorul inventeaza o noua limba romana, una in care adjectivele apar in fatza substantivelor si in care constructzii generice precum "... or something", "get", "...i say" sunt traduse mot a mot si trantite in text in cel mai lipsit de nuantza mod posibil, nuantza care in romaneste trebuie explicitata dar in englezeste e indicata de context. Nu stiu cu cat plateste Poliromul rahaturile astea si cat de tare conteaza pentru public ca scrie Ciuc pe coperta, dar e ultima traducere din limba engleza de la Polirom pe care o accept drept cadou, ca de cumparat nu le mai cumpar de o vreme. Banuiesc, sau sper, ca lucrurile stau altfel cu traducatorii din alte limbi, adica nu m-au zgariat pe ochi inca nici Saramago, nici Murakami, nici Pahmuk, probabil tradusi de profesionisti in limbi care nu-s tocmai la indemana oricarui traducator de subtitrari la DivX-uri.

Desi atribui cea mai mare parte din vina traducatorului, personal nu ma prea omor nici dupa acest baiat Ciuc Palahniuc. E unul din rarele cazuri in care filmul (Fight Club) e infinit mai expresiv si persuasiv decat forma literara. De fapt, traducerea lui Fight Club (tot de la Polirom) pare mai degraba o novelizare decat sursa literara a filmului. Banuiesc ca nesimtirea nu merge totusi atat de departe (desi cunosc cazuri de traduceri in romana ale unor novelizari vandute drept romane originale, la inceputul anilor 90). Problema e ca, tradus prost sau nu, Ciuc asta nu stie sa scrie o fraza mai lunga de un rand, un paragraf mai lung de cinci si un capitol mai lung de 10 pagini. Scriitura lui e seaca, din topor, incoerenta. Ia sa ne gandim la Fight Club - avem un tip care se duce la intalniri anonime cu oameni bolnavi, avem fight clubul si manipularea in masa si critica la adresa consumerismului, iar la final avem un tip schizofrenic. Necazu e ca astea 3 parti n-au nici o legatura una cu alta, sunt 3 filmuletze separate, ori mai degraba doua, caci aia cu schizofrenia e doar "finalul neasteptat" cerut de public. Filmul a facut eforturi majore sa lege chestiile astea intr-un plot coeziv, lucru care nu se poate spune despre scriitura lui Ciuc. Povestile lui Ciuc sunt colectii de barfe, bancuri si opinii ale autorului la adresa societatii puse in gura unor personaje a caror caracterizare nu depaseste culoarea parului, numarul de kile si stilul de imbracaminte. Stilul lui Ciuc e perfect pentru povestiri dar un intreg roman scris cu replici si fraze atat de concise pare mai degraba o neputintza a autorului decat o optiune de stil.

Acuma sa nu ne departam prea mult, Lullaby e un roman horror cu influente Lorin Fortuna, vandut la noi pe post de roman postmodern, stindard al generatiei nihiliste. Daca nu ma credeti ca e horror, a fost nominalizat la Bram Stoker in 2002 (pierdut in fata lui Tom Piccirilli) si adaptat apoi la banda desenata, o optiune corecta avand in vedere saracia descrierilor lui Ciuc si accentul pus pe replici glumetze. Alt necaz e ca ma tem ca Ciuc isi rescrie la infinit Fight Club-ul, gradul de reciclare a ideilor si personajelor sale fiind ingrijorator. Desi reciclarea apare la orice scriitor (si Stephen King ne sta marturie), Ciuc incearca sa insiste ca si cum s-ar teme ca n-am intzeles ce zicea in Fight Club. E abia a doua lectura din Ciuc asa ca e posibil sa ma pripesc in aceasta judecata.

Lullaby are doua personaje centrale:
  • Un ziarist macinat de reprosul de a fi facut sex cu cadavrul nevesti-sii, cand el doar credea ca ea doarme. Ziaristul e amic cu un asistent de ambulantza care a dat in patima necrofiliei. Ziaristul studiaza cazurile unor bebelushi care mor in leagan atunci cand mamica le recita un cantecel dintr-o antologie de folclor. Ziaristul face rost de cantecel si incepe sa omoare oameni in stanga si in dreapta, macinat fiind de efortul de a-si controla puterea si de a o folosi in mod cumpatat.
  • O vrajitoare hippie care seamana leit cu Helena Bonham Carter, membra a unui Project Mayhem orientat pe publicitate negativa, ecoterorism si oprirea suprapopularii planetei, stapaneste si ea cantecelul de omorat oameni si il foloseste pentru asasinate politice platite.

Cei doi isi unesc puterile in cautarea Ceaslovului cu Vraji, o carte legata in piele de om jupuita de pe sani si tiparita cu cerneala facuta din sperma, din care se pare ca a fost extras cantecelul de omorat oameni si care, probabil, contzine si alte vraji cool. Efortul celor doi e impiedicat de diverse personaje secundare in cautarea puterii absolute dar si de macinatul interior care ii face pe eroi sa-si piarda increderea reciproca si sa se dedea la marshavii pentru eliminarea competitziei.

Ideea care transpira pe dedesubt e ca povestile cu supereroi sunt foarte trendy iar motivele pentru care romanul de fatza a fost transpus in banda desenata sunt destul de evidente. Vorba lu Spiderman: with great power comes great responsability. Cam la asta se rezuma mesajul cartzii. Doar ca aici in loc de superpowers le zice vraji. Banuiesc ca in varianta engleza, exista si o doza de umor care s-a mai pierdut in traducere. Oricum, in loc sa cititi aceasta traducere, mai bine va uitati inca o data la Fight Club si dupa aia la serialul Heroes.

E clar ca Ciuc nu stie ce sa scrie pe mai mult de 200 de pagini si cam jumatate din carte e balast. Expozitiunea si intriga sunt shubrede si cam toata povestea e concentrata spre final, care putea fi redus la o nuvela densa si bine facuta, cu umor sanatos si teoretizari pe seama puterii si manipularii care fac cu ochiul un pic si spre Orwell. Ca sa dau si exemplu de idei care mi-au placut, la un moment dat un individ nu isi poate da seama daca s-a indragostit, daca a fost vrajit sa se indragosteasca, daca exista macar vreo diferentza intre cele doua situatii si daca ar avea ceva de castigat din oprirea vrajii. Ciuc se invarte in jurul unui misticism pe care nu il stapaneste, pomeneste de divinitate si de fortza Cuvantului care poate misca muntzii din loc, concluzionand cu ideea haioasa ca toate catastrofele naturale se produc din pricina unor vraji involuntare declansate de conglomeratul arbitrar al reclamelor, muzicii si galagiei produse de mass-media.

P.S. Doua ecranizari dupa Ciuc o sa apara in 2008: Choke si Invisible Monsters, in regia unor anonimi. Polirom a tradus destul de mult din Ciuc si eu mai am din nefericire inca o bucata in biblioteca pe care o sa o rasfoiesc probabil caci n-am de gand sa am exemplare bilingve din opera lui Ciuc.

P.S.2. Lullaby, varianta Polirom e un hardcover, cel putin ce intelege Polirom din hardcover - fonturi naspa, tiparitura cu iz de inkjet (litere patate sau incomplet imprimate) si o legare mai slaba decat la lucrarea mea de diploma.
P.S.3. O mica fapta adevarata: ma duc in Anglia si cumpar un geamantan de Terry Pratchett. Explic unei colege de serviciu ca Pratchett, pe langa ca nu se tradusese inca, e intraductibil, ca vreau sa-mi imbunatatzesc engleza pe masura ce imi inrautatzesc romana si tot asa, ma trezesc justificandu-ma in fel si chip. Colega imi zice ca de fapt citesc numai tampenii si ca nu am nici o scuza pt asta, ca e de acord cu lectura in engleza dar tre sa ai un pic de discernamant si ca sa-mi faca dovada de culturalism isi cumpara din aeroport un Dostoievski...in engleza.

Tuesday, December 11, 2007

Femei si copii



Sarah Jane Adventures
sezon 1 (cred)

De serialul asta v-am povestit mai demult. Episodul pilot a fost lansat de anul nou dar primul sezon abia acu in octombrie a debutat, probabil in locul lui Torchwood a carui continuare a ramas intr-un limbo existential. Ca si Torchwood, SJA e inca un serial spin-off dupa Doctor Who, de data asta unul adresat copiilor, despre aventurile lui Sarah Jane, una din gagicile Doctorului din sezoanele anilor 70 revenita acum pe ecrane alaturi de partenerii sai, supercomputerul Smith si catzelu electronic K-nine. Alaturi de danshii, doamna Sarah Jane, suspectata a fi lesbiana, l-a adoptat pe Archetype, un copil clonat fara buric pe care in episodul pilot se faceau experimente cu sucuri carbogazoase colorate.

Formatul serialului e cam dubios: teoretic sezonul are 5 episoade (+ pilotul de azi iarna) a cate 50 minute, deci cam putzin. Practic, fiecare episod e spart in doua de 25, asa ca BBC se poate lauda ca sezonul are in total 12 episoade.

Calitatea serialului e foarte variabila. La minusuri, episodul Eyes of the Gorgon e un horror de matineu despre o secta de calugaritze care protejeaza ultima Gorgonitza ramasa in viatza de pe vremea lu Homer. Momentul de varf e What happened to Sarah Jane - duce cu gandul la David Lynch, mai exact la Mullholand Drive: personajele isi pierd pe rand identitatzile, fiind furate de un pitic oribil si duse pe taramul haosului unde un om fara fatza vrea sa aduca haosu pe pamant ca sa-l omoare pe Doctor Who. Probabil viitorul sezon Doctor Who o sa preia subiectul mai departe. Intre astea doua extreme, serialul profita cat poate de elemente Doctor Who, cum ar fi alienii Slitheen, reptilele bashinoase deghizate in piele de om legata cu un fermoar la frunte, care pe mine personal ma binedispun mereu. In primul episod familia Slitheen infesteaza sistemul educatzional din Anglia implantand agentzi pe posturi de directori si profesori. In ultimul episod, aceeasi Slitheen se aliaza cu Sarah Jane in lupta cu un monstru mult mai mare, nimeni altul decat calculatorul Smith, partenerul de nadejde al eroinei care s-a transformat in HAL din Space Odyssey. Eroina e ajutata pe parcurs de niste copii multiculturali - un negru, o fetitza venita din familie divortzata si Archetype, copilu clonat si fara simtzu umorului.

Cam asta e genu de serial pe care l-as arata copiilor mei - sa se obisnuiasca cu familii divortzate, cu oamenii care imbatranesc singuri, cu extraterestrii si cu ideea ca nu tre sa ai incredere in nimeni, nici macar in calculatorul personal.








Saturday, December 08, 2007

Master, master, wheres the dream that ive been after...






Pestritzel si Galbenel
de Veress Zoltan

Am reusit dupa indelungi eforturi sa obtzin prima mea acreditare de presa ca autor al acestui blog. Evenimentul la care mi s-a acordat acces a fost piesa Pestritzel si Galbenel, teatru de papusi experimental la o gradinitza din Cluj. Din backstage, in timp ce copilasii se incolonau in sala alaturata sa intre ordonat in sala de spectacol, am aflat ca e vorba de o companie noua de teatru de papusi, Excalibur, care practica in mod itinerant teatru low-budget interactiv cu influentze Lars von Trier si un pic de Almodovar.

Copiii au intrat urland si s-au asezat pe scaunele rezervate, obligandu-ma sa ma retrag in fundul salii caci nu vedeau de mine. Povestea lui Veress Zoltan e una incarcata de mesaj, unul care vine din strabuni, de la generatzia pashoptista, adus la zi de textierul echipei Excalibur pentru impact maxim. Viermele Gutza este terorizat de cocosheii Pestritzel si Galbenel, doi rivali care au impresia ca diferentza intre oameni e facuta de culoarea penelor. In aceasta fraza am rezumat atat mesajul antimanele al povestii, cat si mesajul antishovinism. Cei doi cocoshei raman cu capetele blocate intr-un gard in timp ce il urmareau pe viermele Gutza si in incercarea de a scapa, isi sfashie crestele. La sfatul unui berbec, cei doi cocoshi se duc in gradina sa manance spanac si salata si, in urma vitaminizarii, crestele le cresc la loc. Dar n-apuca sa se bucure ca vine gospodina sa faca din ei supa iar copiii din public au inceput sa urle si sa sara pe scena ca sa elibereze cocosheii din cushca. In final, cei doi cocoshei se imprietenesc si fug spre libertate, aruncand in urma cu morala povestii: nu va certatzi pentru un vierme, dragi copii, mai bine mancatzi multe legume!

Spectacolul s-a finalizat cu copiii dand buzna in backstage dupa autografe si elemente de butaforie, apoi unul a inceput sa planga si au fost dusi la culcare. Echipa Excalibur poate fi vazuta la Festivaluri precum Peninsula si Sziget cu piese mai horror, dintre care recomand Oedip.

Wednesday, December 05, 2007

Fack away off, ferfrigSake!





Dicks
de Garth Ennis

Ennis face parte din sfanta cincime a autorilor BD britanici care au revolutionat banda desenata si au pus umerii la Vertigo, linia adresata adultilor din cadrul DC Comics. Adica sfanta cincime Gaiman-Moore-Ennis-Ellis-Morrison sau, daca ne exprimam in titluri, Sandman-Watchmen-Preacher-Transmetropolitan-Invisibles.

Notorietatea irlandezului Garth Ennis e pe undeva similara cu a colegului sau Warren Ellis, din sfanta cincime astia doi fiind specialistii in pamflete la limita prostului gust, materiale ofensatoare, demitizare si obfuscare mass-media. Pana cand o sa am ocazia sa va povestesc despre fenomenul Preacher, care probabil va ajunge vestit la noi dupa ce HBO termina filmarile la ecranizarea sa, mi-am pierdut un pic vremea cu una din lucrarile mai underground ale lui Ennis, cu sugestivul nume Dicks (de fapt o reciclare a benzii desenate cu care a debutat acu vro 20 de ani).

Ennis e irlandez de la mama lui de-acasa si kestia asta miroase atat de tare in lucrarile lui, incat Joe Lansdale facea mishto de el in prefatza primului volum Preacher, in care Ennis incerca sa vanda accentul irlandez drept regionalism texan. Acolo mai e cum mai e, dar in Dicks am gasit pagini intregi cu dialoguri in irlandeza cea mai stricata. Ia un exemplu (in paranteza tentativa mea de traducere):

-Te You Woh... (Tell you what)
-Woh? (What)
-Doan af ge'boahwed wa'in backwahds up is streah chewih gahum... (Doin ___ walking backwards is ____ chewing gum)
-Shun've joina paras 'en, shud yaw? (Shouldnt have joined the paras then, should you?)

Cica s-a dat un premiu din partea redactiei cui a tradus corect dialogul asta. Preferatu meu e un mafiot scotzian care vorbeste cam asa:

-Yong mon, ey hov olready decided to hov Bolly remove yor genorotove orgons, onlong woth those of yor componion. Of those os not moy cocaine, he woll thon onsort those orgons in yor bock possoges.

N-as zice ca recomand neaparat aceasta lucrare. Punctele slabe sunt ca e alb-negru, ca efortu de a intzelege dialogurile e groaznic si ca seria e formata din doua partzi - una proasta, scrisa de Ennis la inceputul carierei si reciclata mai recent la Avatar Press, si una funny, prin care Ennis a incercat sa reinvie aceste personaje aberante ale tineretzilor sale. Din cele doua parti iese un ghiveci care imbina comediile lui Guy Ritchie cu Hitchhiker's Guy to the Galaxy si South Park cu In the Name of the Father, din pacate intr-un mod nu foarte coerent. Punctele bune sunt ca poti invatza argou irlandez si ca la anumite ocazii e de ras, in special in a doua jumatate a seriei de 10 numere care e impartzita astfel:
  • Bigger Dicks. Deci ar fi vorba de un grup de amici prods (=protestantzi) din Belfast care in copilarie au dat in patima cocktailurilor Molotov, au crescut ca teroristi IRA iar acu sunt niste ratatzi care trebe sa se adapteze procesului de pace de la Belfast, desi nu-i suporta pe engleji si pe sheep-shaggers (termenu irlandez pt galezi).
  • Dicks 2 incepe cand, in lipsa unor activitati teroriste motivante si in urma faptului ca vietzile lor au esuat lamentabil, cei 5 amici hotarasc sa isi faca o trupa de punk. Dintre astia 5, cel mai interesant e The Wanker, un tip care s-a masturbat atat de mult incat mana dreapta i s-a dezvoltat foarte mult iar stanga i s-a artofiat. The Wanker poate opri spiritele rele cu mana lui supradimensionata iar la un moment dat ii trece prin cap sa si-o amputeze caci simte ca are o relatzie sufocanta cu mana respectiva. Aflam ca problemele din Belfast se datoreaza extraterestrilor, care au proiectat The Bigotry Beam ca sa rasadeasca ura intre factiunile irlandeze, incurajand oamenii sa se casapeasca intre ei pana elibereaza planeta.
  • Dicks X-mas specials sunt cele mai funny, cu o pushkarie in care protestantzii s-au impacat cu catolicii ca sa-l asasineze pe cel mai a dracului pushkariash, un gras care i-a violat pe totzi indiferent de culoare, caci nu credea in nimic, nici in Taigs, nici in Prods, nici in fackin Brits. Se hotarasc sa-l omoare cand isi facea nevoile witt his ballacks hangin, dar nu stiau ca nemernicu facuse un pact cu diavolu si sufletu lui a evadat in kktu pe care tocmai il facea cand l-au omorat. Asa ca kktu asta satanic se intoarce sa-i omoare unu cate unu catziva ani mai tarziu, dupa ce Pactu de la Belfast i-a eliberat din pushkarii pe teroristii irlandezi.
Fiecare numar se incheie cu cateva sketchuri umoristice legate vag de poveste, cum ar fi rubrica dedicata supereroului The Aborter, un gagiu cu chiureta in loc de mana si care are Unwanted-Pregnancy-Vision. Ulster! Lucrarea de fata e o dovada clara ca industria benzilor desenate e cea mai liberala dintre toate industriile culturale.

Sunday, December 02, 2007

Muzica vorbita pe la spate - november rain 2007

Cronici:

Live - Throwing Copper

Live - Secret Samadhi

Live - The Distance to Here

Dilema Veche - Otaku, ok, nu se potriveste aici da altundeva unde-l sa pun?

DVD-uri (pe care nu le am, dar vreau sa mi le cumpere cineva, am pus si linkuri motivationale):

Estradasphere-Palace of Mirrors - pe astia-i vreau la nunta

Patton and Kaada

Oomph - Rohstoff - n-au banii lu Rammstein dar au piese mai bune

In Extremo - Raue Spree - grasu ala cu harpa e fantastic

Albume:

Nick Cave nu se mai linisteste. Acu 2 ani a scos un dublu CD, anu trecut a scos un triplu CD cu B-sides and rarities, plus un soundtrack la westernul Proposition, anu asta a scos Grinderman, un dublu DVD cu dublu CD live atasat, plus un soundtrack la westernul The Assassinatin of Jesse James, iar in martie scoate primul sau album despre zombie, cu genialul titlu Dig, Lazarus, Dig. De fapt vroiam sa zic ca ascult noul soundtrack al lui Cave, din nou alaturi de Warren Ellis (violonistul, nu autorul de benzi desenate). Spre deosebire de Proposition e un album fara voce, strict soundtrack, cu pian, viori si clopotzei. Astept filmul.

Am scris asta ca sa las batranii in fatza, caci de fapt albumul lunii e revenirea in fortza a lu Mugison cu un album metal! Mugieboogie ii zice si e o combinatzie de Tom Waits cu Mugisonu vechi si cu o piesa inspirata de Cradle of Filth. Un egzemplu reprezentativ aici. Sa ne amintim un pic si de coverul Tom Waits si de filmul Little Trip to heaven, aici. Rostu acestei amintiri este ca Mugison, pe langa noul album, a produs si un al doilea soundtrack, tot pentru un film al lui Kormakur, de care nu dau nicicum - Myrin.

De pe blogu lu Floppy vine Nine Horses, o muzica cu fundal de jazz relaxant si trip-hop completata cu o voce cu iz de Porcupine Tree, versuri destul de misto si foarte placuta la ascultat. E trupa jazzerului englez pre nume David Sylvian care mai are o grama' de proiecte. Ce-am gasit e albumu din 2005, de pe care e si piesa asta, din pacate cu clip de kkt.

Toby Driver e un tanar ambitzios care se joaca cu muzica experimentala pe terenul cuprins intre Opeth, Ulver si Sunn O))). Coltzul Opeth e reprezentat de albumele scoase cu trupa Maudlin of the Well, cel mai interesant din proiectele sale. Coltzul Sunn O))) e reprezentat de Kayo Dot si Bloody Panda cu care s-a limitat la ceva mai minimalist si atmosferic, iar mai nou a scos un album solo si proiectul Tartar Lamb, cu care incepe sa se apropie de Ulver. Un fel de clip aici.

Witchcraft erau candva o trupa de doom dar azi calca pe urmele lui Wolfmother, deci ale lui Led Zeppelin. Ba e un pic mai acustic si mai retro daca se poate asa ceva, vezi unul din hituri. Noul album e Alchemist si e destul de tare. Mai nasol e ca Wolfmother chiar au o piesa Witchcraft, ce-o zice lumea acuma. Si tot din categoria asta, inca o trupa simpatica, Priestess, vezi aici.

Primordial vin dintr-o tzara in care nu s-a inventat nici roata, nici metalul, adica Irlanda. Poate de asta trupa suna ca si cum tocmai se chinuie sa inventeze roata si poate de aia se numesc chiar Primordial. Din pacate de la ei nu cred ca o sa inceapa nimic, dar s-ar putea sa se termine si daca as fi irlandez, as fi mandru ca exista trupa asta in tzara mea. Noul album e plin de reclamatzii la adresa istoriei, de cateva riffuri simple dar bine legate dupa retzeta metalului practicat candva de Candlemass care fac ca niste piese care trebuiau sa fie doom sa devina destul de antrenante. Vocea e cam palida dar din fericire nu incearca sa cante, ci are asa un stil pashoptist, un Balcescu metal, sugerat si de drapelu doborat de pe coperta. Ia o piesa. Ulster!

Electric Wizard sunt atat de clasici incat nici nu se mai chinuie sa compuna piese noi. Witchcult Today mi-a lasat un sentiment de reciclare si soundu e cam de kkt, e drept ca l-am tratat cu neglijentza. Cam tot aici intra si Baroness, una din trupele care au inceput sa umple paharul la Relapse Records, ma refer la trupele astea care au izbucnit de la Mastodon incoace. Prea multe trupe de genu asta, s-a cam saturat lumea, desi Baroness sunt mai diversificati decat altii. Un pic mai stoneri sunt Torche, cu un EP nou, dar nici de astia nu mai am rabdare.

Biomechanical - mult zgomot pt nimic. Cel mai haotic album de metal ever, n-are cap, n-are nici coada, parca s-au tras 3 albume unu peste altu. Pe vremea cand erau mai coerentzi sunau cam asa.

Coheed and Cambria - acesti Bee Gees ai indie rockului american care suna cam asa, parca seamana cu trupa 3, dar ceva mai prost si mai SF, au scos ceva album dintr-o trilogie epica cu o casnicie distrusa de extraterestri. Parca asta nu e totusi asa naspa, desi tot naspa e.

Sunt cateva trupe dupa care imi pare rau-rau. Adica trupele care se lasau de muzica cand pretenii mei se apucau (adica prin 97-2000, perioada de schimbare a generatiilor in metal) si despre care n-ai cu cine vorbi pe lumea asta. Colegii de servici sunt prea senili sa si le aminteasca, iar pretenii mei de-acuma n-au de unde sa si le aminteasca. Nu-s trupe suficient de batrane incat sa intre la categoria "old-timers" (anii 80 sau mai devreme) si sunt suficient de desfiintzate sau inactive incat sa nu mai stie nici dracu de ei. Nu, nu sunt trupe de thrash irezistibil care au scos 1 album epocal din care n-au facut nici un leu si au ramas legendari din cauza asta, sunt trupe care au avut cota importanta, aprecieri pe toata planeta, poate au ajuns si pe la MTV in emisiunile de noapte, dar n-a fost nimeni sa le bagi destula benzina in fund si sa aprinda bricheta. E vorba de categoria in care ar fi intrat si Faith No More, Soundgarden sau Kyuss, daca Patton, Cornell sau Homme nu pastrau vie amintirea, imaginea si numele. Altii insa n-au avut norocu asta si e pacat ca colectivele care o sa voteze Primordial albumul metal al anului sau nu asculte in viatza lor o pesa de la urmatorii:

  • Stuck Mojo . 1. Album obligatoriu de ascultat: Rising - rock sudist, muzicutza si rap intr-o combinatzie care a indignat KuKluxKlanu. 2. Motiv de ratare: au ratat trecerea la nu-metal in 99 si s-au spart. 3.Statut actual: au revenit anu asta cu Southern Born Killers produs independent, album simpatic, elvocent si cu sunet superb (e una din primele trupe care au promovat numele producatorului Andy Sneap, considerat a 5-a roata la carutza in multe trupe de metal). Piesa beton;
  • Live. 1. Album obligatoriu de ascultat: Throwing Copper - a rupt gura targului in 94. 2. Motiv de ratare: nevasta, familia si World Trade Center. 3. Statut actual: au scos anul asta Radiant Sea, cu cateva piese noi, cateva reciclari si versiuni la piese vechi. Nu s-au desfiintzat niciodata, dar s-au refugiat dupa 9/11 in actiuni caritabile si albume motivationale.
  • Life of Agony. 1. Album obligatoriu de ascultat: Ugly - un Type O Negative amestecat cu grunge, a facut din Keith Caputo un nume. 2. Motiv de ratare: incercare tardiva de grunge in 97. 3.Statut actual: au revenit acu 2 cu un album simpatic, Broken Valley, Caputo a avut o activitate solo constanta, ignorata cu succes de presa de la noi. Piesa beton.
  • Die Krupps. 1.Album obligatoriu de ascultat: Odyssey of the Mind - albumul si trupa fara care Rammstein n-ar fi existat. 2. Motiv de ratare: Rammstein. 3.Statut actual: anu asta au avut niste turnee de reuniune, speram la un album, iar vocalu a mai activat si prin proiectul DKay.com. Piesa beton.
  • Grip Inc. Toba lu Lombardo (Slayer), chitara gotica si clape, voce punk. 1. Album obligatoriu de ascultat: Incorporated - nu e albumul lor de impact, de fapt e chiar ala de revenire dupa desfiintarea din 99, dar e cel mai complex. 2. Motiv de ratare: albume prea rare, s-au desfiintzat dupa fiecare album. 3. Statut actual: Desfiintzatzi, deci probabil o sa scoata un album in vro 2 ani. Piesa beton.
  • Skyclad. Nu-s multe trupe de metal care sa scrie versuri comparabile oricand cu nivelul poetilor rock clasici (Cohen, Nick Cave). La vremea lor au fost unici: Jethro Tull + punk, apoi i-au plagiat o gramada de trupe care nu le-au ajuns cu plagiatu nici la glezne. 1. Album obligatoriu de ascultat: Silent Whales of Lunar Sea sau Irrational Anthems, imposibil de ales intre astea. 2. Motiv de ratare: plecarea vocalului-compozitor-poet Martin Walkyier. 3. Statut actual: trupa de lame folk fara compozitor, recicleaza piese vechi in baruri irlandeze. Piesa beton, cu sunet de kkt.
  • Secret Discovery. Astia trebuiau sa aiba la noi succesul pe care l-au avut imberbii de la Crematory, ca trupa germana de gotic metal. In plus fatza de Crematory, SD au avut voce, melodie si piese gotic metal capabile sa concureze oricand cu concurentza vremii (Paradise Lost, Moonspell etc.). 1. Album obligatoriu de ascultat: A Question in Time 2. Motiv de ratare: satulia 3.Statut actual: au revenit de doua ori, prima data ca si clona HIM, a doua oara anul trecut cu un album foarte cool, cantat in germana, pe care n-a vrut nimeni sa-l asculte: Alternate. Piesa beton.
  • Rollins Band. Trupa legendei Henry Rollins de la Black Flag, promotor al unui funk hardcore si a unui stil de dans unice .1. Album obligatoriu de ascultat: Weight .2.Motiv de ratare: Rollins a trecut la activitati diverse: standup comedy, discursuri motivationale pentru soldatii din Irak, emisiunea MTV Henry Rollins Show si mai nou joaca in filme horror, 3. Statut actual: Cand are vreme, Rollins mai canta cu trupa de hard rock Mother Superior. Piesa beton (Daca vi se pare ca nu poate canta, asa e - insa e foarte cool ascultat la casti si instrumentistii sunt beton).
  • Dead Can Dance. Una din influentele majore ale metalului gotic. 1.Album obligatoriu de ascultat: Towards the within (un fel de best of live, disponibil si ca DVD). 2.Motiv de ratare - cariera Lisei Gerrard in soundtrackuri (Gladiator, Insider etc.). 3.Statut actual: Cei 2 membri fondatori s-au reunit pt niste concerte, poate si pt un album. Foarte tare albumul solo a lui Brendan Perry - Eye of the Hunter. Foarte tare albumul Lotus Eaters - tribute to Dead Can Dance (Ulver, Nightfall, Anathema etc.) Piesa beton

Astea ar fi trupe a caror muzica ar face fatza si astazi. La astea s-ar mai adauga o serie de gasti ale caror idei au fost deja imbunatatzite si nu e naparat musai sa le mai dezgropam, dar le datoram diverse chestii: Sacred Reich, Psychotic Waltz, Edge of Sanity, Nocturnus, Morgoth.